O veche poveste chinezeasca

Nepoata mea s-a certat cu o prietena foarte buna. Cam des se cearta ele.

Mi-am adus aminte de o veche poveste chinezeasca, pe care o verisoara mi a trimis prin mail, in limba maghiara. Am tradus-o si am dat nepoatei si prietenei ei. Povestea e plina de intelepciune,
merita sa fie citita de oricine.

Iata povestea:

A fost odata un baietel suparacios si vesnic pus pe hartza.
Tatal lui i-a dat o punga plina de cuie si a spus:
- De cata ori iti pierzi rabdarea, sau te certi cu cineva du-te in spatele casei si bate un cui in gard.
Baiatul i-a promis promis tatalui, ca asa va face si in prima zi a batut 37 de cuie in gard. In urmatoarele saptamani numarul cuielor batute in gard zi de zi au scazut. A descoperit, ca este mai usor sa se stapaneasca, decat sa bate cuie in gard. In sfarsit a venit si ziua, cand nu a mai trebuit sa bate nici un cui in gard. Atunci tatal lui i-a spus:
- In fiecare zi, cand ti-ai pastrat rabdarea, nu te-ai certat si nu te-ai batut cu nimeni du-te si scoate un cui din gard.
Zilele treceau si a venit si ziua, cand baiatul i-a spus tatalui, ca nu mai are nici un cui in gard.
Tatal s-a dus impreuna cu baiat la gard si i-a spus:
-Dragul meu, tu te-ai comportat foarte laudabil, dar uite-te cate gauri sunt in gard. Acest gard niciodata nu va fi cum a fost inainte! De cate ori spui rautati sau te certi cu cineva vei lasa rani asemanatoare gaurilor in gard.
Poti sa infigi cutitul in cineva, poti sa tragi apoi afara, dar rana va ramane. Indiferent de cate ori ceri iertare si de cate ori chiar esti iertat, urma ranii va ramane pentru totdeaunea.
Ranile pricinuite de cuvinte sunt asemanatoare cu cele fizice si chiar daca nu se vad sunt acolo in sufletul celui ranit.
Nu strica o prietenie cu o vorba rautacioasa sau o cearta prosteasca.
Prietenii sunt bijuterii rare, ei te fac sa razi si te incurajeaza. Ei sunt totdeaunea gata sa te asculte, cate ori ai nevoie. Te sprijine si la randul lor si ei isi deschid sufletele in fata ta.
Arata-le prietenilor, cat de mult ii iubesti!

Schimbare de macaz!

Initial am deschis acest blog in ideea de a ajuta pe nepoata mea si mica ei gasca de prietene, care uneori imi rastoarne casa, aducand veselie si lasand dezastru in urma lor. Imi sunt dragi si vreau sa le ajut.

Dar ca orice incepatoare ma uit in gradina altora si incep sa bloguiesc in stanga si dreapta, la nimereala, sa vad ce si cum fac altii.

Si... dau de un blog care ma bulversat... " Limba cailor"... Deodata, ma simt rupta de realitate, intristata, totodata revoltata si zdrobita. Nu am avut astfel de sentimente, decat o singura data in viata. Da, numai atunci... in zilele, saptamanile si chiar lunile ce au urmat dupa evenimentele de la Tg.Mures din 1990. Oh, frumosul meu oras ai adolescentei si tineretii mele, cu care ma mandream de cate ori am avut ocazia si vai, cat de rau famat ai devenit de atunci.Iar eu nu m- am plimbat pe strazile tale de peste 10 ani.
Dar sa nu ma ia valul amitirilor, n-au ce cauta aici si apoi au trecut aproape 20 ani de la evenimentele amintite. Mult sau putin, istoric vorbind nu stiu, dar in viata unui om este destul.
Multi bloggeri, care comenteaza in faimosul blog ( sa mai scriu odata: "Limba Cailor" nu cumva sa uit), abia daca au avut cativa anisori atunci.
Dar, oare ce am facut in ultimii ani? Cat sunt in afara a tot ce se intampla in jur? Si le citesc zile intregi. Ce zile? Nopti si zile, exasperandu-mi barbatul, care de pe acum se teme ca ma imbolnavesc. Dar nu, ma simt puternica si gata de o lupta. Prevad ca nu va fi usor.

Din fire sunt vesela, optimista si chiar inca tanara, ce daca ma contrazice certificatul de nastere.

Imi voi deschide un nou blog cu opiniile mele. Sper ca voi reusi sa-mi aduc aminte cum a fost facut acest blog. Nu pot sa ma adresez totdeaunea la altii sa ma ajuta.

Primele ganduri

In ultima vreme tot am auzit despre blog si bloggeri/bloggerite. Am inceput sa caut, sa inteleg despre ce este vorba. Nu stiu daca am inteles perfect, mai am unele nedumeriri, dar idea imi
place si iata-ma inscrisa.
Dar mai intai sa ma prezint: sunt o bunica curioasa, in adevaratul sens al cuvantului, care se minuneaza de tot ce se intampla. Nu de mult am spus, ca secolul XX a fost secolul marilor descoperiri. Dar acum imi dau seama ca secolul XXI va fi si mai si. Mi aduc aminte imediat dupa revolutie am fost prima persoana careia i- au adus un calculator modern. Pana atunci in tot serviciul nostru de proiectare , mai bine zis in toate fabrica nu exista decat un singur caculator invechit, care de mult zacea aproape degeaba intr-un birou. Nu va puteti imagina cat de mult m-am bucurat si cat de mandra eram. Dupa un timp mi-am cumparat un calculator si pentru acasa, dar nu prea am avut nici timp, nici internet, si a mai aparut si nepotica. Acum sunt pensionara si nepotica e scolarita, am timp...
Dar m- am conectat la internet cu fenomenala Google si s-a dus timpul liber.
Tot navigand, documentand mi-a venit ideea de a crea ceva, de a ajuta copii mai mici si mai mari. La inceput am sa fac rezumate, referate si sfaturi pentru compuneri. Cum le aduc la conostinta celor interesati, in nu stiu. Poate dintre bloggerii mai vechi ma va ajuta cineva.
Astept la randul meu si eu niste sfaturi...

Un articol de test

uite cum scriu aici ceva.
sa vedem cu se vede

1. list
2. list

Faceti clic aici pentru a vedea blogul lui stefan